Actualitatea lui Comenius in educatia de azi

Educaţia, potrivit lui Comenius, nu este numai o instruire a copilului la şcoală sau acasă; este un proces care afectează intreaga viaţă a individului şi nevoia sa de a face faţă cerinţelor sociale. Societatea ca întreg este considerată de Comenius „sub specie educationis”. Principiile sale pentru o organizare internaţională a educaţiei îl face un precursor a multor orientări in gandirea modernă . În lucrările sale porneşte de la ideea de sinteză unică între natură şi om văzută ca o explicaţie a misterului filosofiei educaţionale într-o perioadă in care educaţia a fost o problemă a tehnicilor fără suport teoretic sau a observaţiilor generale fără nici o încercare de a constitui o ştiinţă a instrucţiei sau a educaţiei.

Ideea centrală este aceea că natura este privită ca o creatoare de forme, reflectate in mintea umană şi care induce conceptul de paralelism între om şi natură, şi transformă automat cursul procesului educaţional . Ordinea naturală este adevăratul principiu al procesului educativ, dar succesiunea componentelor lui este dinamică, iar educatorul poate să-şi indeplinească sarcina doar dacă ramâne o unealtă in mâinile naturii. Aşadar, educaţia este o parte integrantă a procesului formativ căruia toate fiinţele îi sunt supuse şi în acelaşi timp, este singurul aspect al vastei dezvoltări. Societatea umană este o societate educaţională: cu toate ca această idee nu a fost explicit formulată până in secolul nouăsprezece, filosofia lui Comenius oferă o scurtă perspectivă asupra ei.

Geniul lui Comenius constă in faptul că a considerat educaţia ca fiind un aspect al maşinăriei formative a naturii şi astfel a inegrat procesul educativ intr-un sistem în care acesta este într-adevăr axul central.

Sistemul lui Comenius are consistenţă internă; şi principala legătură este dată de coerenţă exprimată prin intermediul principiilor educaţionale, aplicate atât problemelor sociale cât şi celor scolastice.

Trebuie să incercăm să aducem un punct de vedere modern care să se plieze pe un astfel de sistem ca al lui Comenius şi să nu luăm in considerare doar aspectele individuale ale acestuia, deoarece izolate de contextul lor, pot ridica diverse interpretări negative.În ciuda aparenţelor, Comenius este apropiat de noi în ceea ce priveşte concepţie sa privind dezvoltarea individului ca parte a naturii.

Adevărata diferenţă dintre Comenius şi noi stă in modul de gândire diferit . Noi nu mai credem ca metafizica ne va permite să inţelegem dezvoltarea unui copil sau a unui individ în societate, sau interacţiunea dintre om şi natură, nemaivorbind de legile naturii. Am inlocuit aceste simple speculaţii cu o serie de ştiinţe separate, iar ideile centrale ale lui Comenius trebuie transpuse în contextul zilelor noastre avându-se în vedere schimbările fundamentale în ceea ce priveşte metodologia.

O asemenea transpunere este legitimă deoarece in istoria ştiinţelor, ideile au fost adesea prezentate intr-un mod filosofic înainte de a fi construite în mod ştiinţific într-o structură mult mai elaborată care să poată fi verificată ştiinţific.

Neluând în considerare diferenţele de metodologie, Comenius poate fi considerat unul dintre precursorii ideii de genetică în dezvoltarea psihologică, şi ca fondatorul unui sistem de instrucţie progresivă ajustată stadiului de dezvoltare la care a ajuns elevul.

Comenius a fost interpretat ca fiind un susţinător a teoriei aptitudinilor înnăscute-dezvoltarea mentală fiind atribuită unei maturări a structurilor interne-sau ca un empirist care a considerat mintea un recipient care este umplut treptat cu cunoştinţe acumulate din senzaţii. Această interpretare duală este ea însăşi un indicator al poziţiei reale a autorului. Precum toţi partizanii spontaneităţii si energie subiectului, este acuzat uneori că se lasă pradă preformismului iar uneori exagerează rolul pe care experienţa îl joacă.

Comenius distinge patru tipuri de şcoli pe care acum le numim cele patru mari perioade sau stagii în educaţie: preşcolaritate, şcolaritate mică, adolescenţa şi tinereţe. Şi, cu o remarcabilă intuiţie, specifică faptul că aceleaşi forme de cunoaştere sunt necesare la fiecare nivel diferit, deoarece ele corespund nevoilor permanente; şi că diferenţa dintre aceste niveluri stă mai ales în felul în care aceste forme de cunoaştere sunt reluate.

Comenius considera că deşi aceste şcoli sunt diferite, nu dorim ca în ele să se predea lucruri diferite, ci aceleaşi lucruri în feluri diferite. Aceste conţinuturi ar trebui gândite luând în considerare vârsta elevilor şi stadiul la care se află în acel moment precum şi cel la care ar trebui să ajungă.

În cele şase principii pentru facilitarea instrucţiei şi învăţarii, Comenius formulează trei reguli pornind de la ideea de dezvoltare spontană, reguli care ar trebui să fie aplicate şi în zilele noastre:

• Lecţiile să se desfăşoare pe o perioadă de 4 ore, şi acelaşi interval de timp să fie rezervat pentru studiul individual.
• Elevii să fie nevoiţi să memoreze cât mai puţin posibil, iar în cazul în care este neapărat necesar, atunci să se centreze doar pe lucrurile importante.
• Să se aibă în vedere capacităţile elevilor, care cresc în mod natural odată cu studiul şi cu vârsta.

Un ideal al educaţiei intelectuale este menit să meargă mâna în mănă cu ideile legate de educaţia morală, iar acest lucru va servi ca un mod de a verifica în ce măsură munca lui Comenius are valoare pentru noi azi. Intr-o perioadă în care nuiaua era un instrument de instruire şi singura moralitate în şcoală era acea a obedienţei, putea Comenius, aşa cum procedăm noi azi, să extragă din conceptele legate de dezvoltare şi spontaneitate o formă de educaţie morală care ar fi de asemenea o extensie ale acelor tendinţe formative ale naturii la care face referire constant în paralele pe care le trasează intre natură şi individ?

Piatra de capatâi intr-o astfel de problemă va fi întrebarea legată de pedeapsă. Şi Comenius este un oponent radical al pedepsei corporale.

Ideile sale legate de disciplina în şcoală indică eforturile sale de a folosi întăririle pozitive în detrimentul celor negative. Pe scurt, disciplina sa pedagogică indică acelaşi spirit ca şi filosofia lui.

Conceptul central al lui Comenius legat de educaţia morală este împotriva unuia formal, ilustrând preferinţa sa pentru experinţa dobândită din practică în detrimentul uneia bazată pe instrucţiuni verbale.

Cel care arată calea nu este necesar să fie un adult. Intr-un pasaj interesant din „Methodus linguarum novissima” , citată de P-Bovet, Comenius pune accentul pe imitaţie şi pe jocuri în grup, scotând în evidenţă factorii caracteristici ale unor astfel de jocuri. El pare să fi recunoscut rolul relaţiilor sociale ce se stabilesc între participanţii la joc, la fel ca şi rolul competiţiei şi a regulilor impuse între jucătorii jocului.

Într-un timp când educaţia nu avea instituţii stabile, nici programe şcolare, Comenius a încercat să contruiască o structură administrativă raţională şi să întocmească programe şcolare coerente. Toate aceste detalii elaborate legate de planificare au fost dominate de două cerinţe de unitate: o unitate pe orizontală respectând curricula specifică unui anumit nivel şi pe verticală respectând ierarhia stadiilor educaţionale.

Comenius, în sfera ştiinţei instruirii, are un modern sentiment de interdependenţă între ştiinţe, militând pentru o coordonare a silabusurilor.

Este interesant de văzut importanţa pe care Comenius le-o acordă principiilor integrării şi a bagajului de cunoştinţe cu care copilul vine precum şi a cunoştinţelor pe care le vor achiziţiona mai târziu Acest pattern ilustrat de Comenius este acum potrivit cu conceptele noastre legate de dezvoltare.

În legătură cu organizarea şcolară, am făcut deja o menţiune legată de principiile subdiviziunii pe diferite niveluri corespunzătoare variatelor stadii în dezvoltarea mentală: gradiniţa pentru preşcolari, şcoala primară , şcoală gimnazială şi academii pentru studenţi. Comenius şi-a dorit să existe un singur sistem şcolar pentru toată lumea indiferent de sex.

Am încercat să subliniem cât de actuale sunt ideile lui Comenius despre educaţie şi, în particular, cât de modernă este metodologia lui. Cel mai surprinzător şi mai modern aspect al doctrinei l-am păstrat la final şi anume ideea lui de educaţie pentru toată lumea şi pentru toţi oamenii, şi cea de organizare internaţională a educaţiei publice.

Această latură a muncii sale este mai mult ca sigur de o mare importanţă pentru UNESCO, şi în unele privinţe Comenius poate fi privit ca unul din precursorii acestei organizaţii.

Punctul de plecare al aspectului sociologic al filosofiei sale educaţionale este declaraţia dreptului universal la educaţie având la bază egalitatea. Dacă reţinem concepţia lui Comenius despre societate ca fiind o societate educativă, acest lucru este o ilustrare a ideii sale legate de locul individului în natură.

Cu alte cuvinte, sistemul educaţional propus de Comenius este universal prin natura sa. Indiferent de poziţia socială sau economică, religioasă , indiferent de rasă sau de naţionalitate, sistemul educaţional trebuie să fie accesibil tuturor.

Comenius a fost criticat pentru că ar fi neglijat individualitatea.Putem afirma că aceast lucru nu se susţine deoarece el a atribuit o importanţă deosebită spontaneităţii, interesului, abilităţilor elevilor de a verifica diverse afirmaţii, iar ideea de autodezvoltare ar fi lipsită de sens dacă nu ar conta individualitatea fiecărui copil şi modul în care ea diferă de la unul la altul.

El a fost preocupat mai ales de aplicabilitatea universală a doctrinei sale. Se afla în opoziţie cu educaţia Iezuită, care la acea vreme se adresa în mod exclusiv celor de rang înalt . Comenius apăra schema sa universală, şi implicaţiile sale democratice, precum şi ideea sa de sistem unic şcolar.

Caracterul democratic al reformei lui Comenius nu este ultimul său titlu de faimă; este inclus de asemenea printre premergătorii sistemelor educaţionale din diverse ţări

    Sursa: https://educatia10.wordpress.com/2010/12/05/43/